vineri, 14 ianuarie 2011

Biblioteca din Alexandria.

Telefonul din cabinet sună prelung şi zgomotos. La capătul celălalt al firului centralista agitată îmi spune că una din femeile de la Gostat *a leşinat „la pui”, aşa că fără să stau pe gânduri înşfac geanta neagră care conţine trusa de prim ajutor şi împreuna cu asistenta coborâm scările dispensarului în fugă. Este încă iarnă, chiar dacă spre sfârşit, iar afară este frig, noroi şi ceaţă. Ne iese înainte maşina preşedintelui de la C.P.A.D.M.** din comună şi ne urcăm în ea. După putoarea degajată de gazele arse de motor, e clar că maşina merge cu orice altceva decât benzină, probabil un amestec de benzen şi gazolină.

Până la Gostat facem câteva minute şi intrăm văl vârtej în clădire să vedem ce se întâmplă cu femeia. Pe drum am evaluat câteva posibilităţi care puteau duce la leşin. Ori este gravidă, ori este gravidă şi a vrut să scape de sarcină, că se întâmplă frecvent ca femeile de la ţara să-şi întrerupă sarcina cu tot felul de metode primitive, ori este gravida şi a leşinat de foame. Sunt pe aproape, este gravida şi a leşinat nu de foame, ci de căldura sufocantă emanată de becurile atarnate de tavan şi de cele cateva mii de pui pe care-i îngrijeşte cu încă o colegă. 
După uşile masive de lemn cu straturi multiple de vopsea scorojită, sunt mai multe perdele de folie de plastic, ca cea folosita pentru solare de legume, iar în spatele lor într-un ocol mare mişună o mulţime de puişori de găina galbeni- aurii, ceva mai mărişori, poate de câteva săptămâni, din categoria celor aşa zis „zburaţi”. Becuri mari şi câteva radiatoare electrice improvizate din caramizi si spirale de nichelina, aşezate de-a lungul pereţilor, încălzesc excesiv aerul din încăpere, care miroase greu a găinaţ de pui şi a furaje fermentate. Căldură este înăbuşitoare, aerul profund viciat de miile de vieţuitoare, aşa că femeii de vreo 40 de ani i s-a făcut rău. Este conştientă, udă pe faţă şi pe părul parţial albit de sub broboadă, fiindcă o colegă mai în vârstă a stropit-o cu apa atunci când i s-a făcut rău. O scoate împreună cu asistenta afară la aer să-şi revină şi eu rămân singur împreună cu preşedintele de la C.P.A.D.M.
 - Frumoşi pui, zic eu ca să fac conversaţie.
 - Au două săptămâni, i-am luat de la Avicola de la Galaţi, îi ţin vreo două trei luni şi la primăvară îi vând în sat pe la oameni, dacă fac contract cu noi să ne predea ouă.
 - Altfel nu?
 - Ei nu! Vă dăm şi dumneavoastră acolo câţiva, da mai bine-i lăsaţi la cineva în sat să vi-i cresca până se fac găini, că puii ăştia de Avicola cresc mai greu, dacă-i creşti afară în curte şi nu în baterie şi nu le dai furajele concentrate pe care le primesc acolo. Au stomacul modificat şi nu mănâncă porumb ca găinile noastre, că nu-l digera, sunt obişnuite numai cu făină şi huruiala concentrata, da' dacă trec de primul an şi nu mor de boală, se fac nişte găini mamă, mamă!
Îmi alunecă ochii în sus dincolo de polietilena care curge în valuri de pe plafoane. Marginea de sus a polietilenei este bătută în cuie de ceva care pare o veche stucatură. Undeva într-un colţ mi se pare ca disting ceva ce la origine a fost un îngeraş.
- Da' ce-a fost aici? Biserică?
- Ce biserică dom’ doctor, aici a fost conacul boieresc al familiei Cantacuzino, pe urmă după ce i-au arestat pe ultimii boieri şi i-au dus la canal*** s-a făcut Gostat şi a fost Gostat până acum câţiva ani când s-a mutat la Puţichioaia****, după aia ne-a dat-o nouă clădirea, că nu mai e bună de nimic. Uitaţi-va ce sală de bal era aicea! Şi ce cercevele sunt la ferestre, mai ţin şi acu’ desi cred că au o sută de ani!
O luăm agale printre foliile de polietilenă ocolind grămezile de găinaţ încă neevacuate lipite de peretele unde fusese o data biblioteca. Ni se alătura şi femeia mai în vârstă. Cea tânără a plecat pe jos până la dispensar cu asistenta să-i facă un calciu. Astăzi nu mai lucrează. Preşedintele se scuză că are o urgenţă şi rămân singur cu femeia mai în vârstă care începe să povestească. Biblioteca avea zece mii de volume de cărţi rare inclusiv câteva zeci de manuscrise în toate limbile europene, multe din ele atât de rare că veneau învăţaţi de la Bucureşti să le citească. 
-  O dată a fost şi Iorga, ăla cu barbă di l-a puşcat legionarii. Erau uni' boieri care vineau cu airoplanul când eram io copilă, zbura pi diasupra casilor di băga în sperieti toţi cânii din sat şi noi fujeam tăţi copii pi Dealu’ Mic că ştiam că acolo coboara. Şi cucoana trimite şareta să-i i-a di’ la airoplan şi să-i aducă la conac şi era unu din ei, nu ştiu cum îl chiema, cari scotea pălăria şi saluta muierili pi uliţă, ca aşa era învăţat.
-   Da’ cine-a stat ultima oară aici?
-   Păi a fost boieru’ al bătrân cari o murit înainte di a mă naşti io şi cari-i îngropat în cavou la ţintirim. Şi ăsta o avut două feti, una măritată cu un boier di la Ieşi, di aldi Donici, alta măritată la Paris da’dispărţită, că omu’ ei n-o vrut să vii la noi la ţară în praf şi noroai.
-      Şi unde au dispărut?
-      Nu ştie baba dom’ doctor, poati la canal. Mi-o zis mama că l-o umflat pi Domnu’ Donici şi pi feti când o vinit comuniştii, da’ undi i-o dus nu ştiu. O murit toţi acu’ să tot hii vreo zăşi ani di când o murit Bălaşa, aia di la Paris, c-o îngropat-o aişi, c-o avut fimeia acti di la noi din sat pân-o murit, iar înainti di a vini mata la noi în sat o murit şi soră-sa Ilena5.
-  Şi cu ce-a fost în conac ce s-o întâmplat?
- Ci sî sî-ntampli dom’ doctor? Şi-o bătut lumea joc di casî! 
S-o furat, s-o distrus, s-o cărat cât s-o putut. Când o vinit activiştii şi i-o ridicat casa era plină cu di tăti, da’ acu’ nu mai îi nimic. O furat şi activiştii argintaraia şi farfuriili cî erau di alea vopsite pi dinafarî şi pi dinuntru, o furat şi ai noştri din sat. Mai esti la tov’ prim’ un dulap şi la tov’ preşedinti di colhoz câti şeva, da’ zîci lumia cari o fost la iel acasî cî ari şi acasă oloiuri din alea desenate.
- Ce are?
- Oloiuri di alea di pus pi pereţi, tablouri bre!
- Şi cărţile?
-  Apoi cu cărţili o fost mari badjocoreală. După ci i-o ridicat pi boieri, o intrat cari vrei şi cari nu vrei aişi. Unii şi-o tras cărţi să-şi facă ţigări din foili di carti cî era di vânzări la pravalii numai mahorcă şi cini avea ziar fuma, cini nu, bagă mahorcă în pănuşa di popuşoi şi fuma. Da’mulţi o luat cărţi şi li-o fumat. Rupea foia si rasucea tiutunul. Daca avia diseni pi ia n-o fuma ca iera ria di fumat. Alţi li-o tăiet scoarţili că ierau di pieli şi ş-o făcut opinci. O taiet cu cutitu’fotolili di pieli şi şi-o făcut cizmi la Bujoru’, iar din perdeli o făcut obieli di băgat în opinci. Da’ cele mai mulţi s-o stricat pi noroai.
-  Cum pe noroaie?
-  Păi după şi i-o ridicat pi boieri n-o mai dat nimeni zăpada dioparti şi di la drum până aişi iera noroi şi baltă şi când vinea di la regiuni activişti să ni facă gostat şi colhoz, punia di la drum şi până la treptili casii carţili sa poată treci pi eli ca pi pod să nu se ude tovarăşii.
Ies afară din conacul boierilor Cantacuzino transformat acum în hală de crescut pui pentru cooperaţia locală. N-ar trebui să mă mire nimic, am văzut când eram student castelul de la Brâncoveneşti transformat în spital pentru copii cu malformaţii şi encefalopatii şi când eram stagiar mănăstirea din Tudor Vladimirescu transformată în preventoriu pentru copii din familii de tuberculoşi. Conacul de aici n-a avut noroc să-l populeze oameni, este populat cu pui de găină.
 Afară pe treptele sparte din marmură albă de Carrara trag aerul proaspăt de ţara adânc în piept.
 -  Ierau mai multi înainti da’ io trebuit din piatra asta lu’ un tovaraş di la Galaţi şi i-o dat tov’ prim’. Nu i-o ajuns, da n-o luat di la cavou!
 -  De ce?
 -  Apoi dom’ doctor, li frică şi lor di moarti! Cum să iei di la morţi? Doamni fereşti!
 În primăvară am luat şi eu vreo zece pui de C.P.A.D.M. crescuţi boiereşte. N-au crescut de loc în primul an, mai să-ţi fie milă de ei cat erau de schilozi.  După aia, peste un an cădeau găinile crescute din ei de grele ce erau din picioare. A dat însă peste ele o boală şi au murit toate într-o săptămâna. Erau movile, movile la gunoi, de găini moarte în cartier. Cel puţin ale mele n-aveau imunitate.  Despre bibliotecă am aflat ca s-au salvat cam 1500 de volume la Biblioteca Municipală V.A. Urechia din Galaţi şi sunt în fondul de tezaur.

P.S. 
Gostat*, Gospodarie Agrocolă de Stat
C.P.A.D.M.**, Cooperativa de Producţie, Achiziţie şi Desfacere Mărfuri, singura intreprindere de comerţ existentă la sate in perioada comunistă.
Canal***, lagăre de munca forţată de la Canalul Dunare Marea Neagră din perioada stalinistă. Ultimii locuitori ai conacului, (Elena) au ajuns de fapt in domiciliu forţat la Pucioasa.
 Puţichioaia****, veche denumire a satului Viile, comuna Fărţăneşti.

Un comentariu:

  1. Foarte trista poveste... oare cate conace ca asta nu au fost in aceeasi situatie?

    RăspundețiȘtergere