După Rusalii

Reproducere din Expozitia "Rusaliile negre" de la Brăila a Fundatiei Academia Civica

La al doilea cântat al cocoşilor moşu Gheorghe Cărpinişan din Beregsău se trezi de tot şi se aşeză cu picioarele la marginea patului. Peste cântecul cocoşilor se suprapunea lătratul câinilor din sat, care păreau agitaţi de parcă dădeau lupii iama în oi. Deşi era a doua zi după Rusalii, era răcoare aşa că moşu Gheorghe puse peste cămaşă un boibărac şi dând fireangul de-o parte îşi lipi ochii de ocheţul verandei doar, doar o vedea ceva. Părea că spre Săcălaz se vedeau nişte lumini, aşa ca moşu ieşi pe veranda casei lipăind cu picioarele goale, fără măcar să-şi tragă ştrimfii. Într-adevar dinspre Timişoara se vedea luminile unor maşini şi se părea că tot într-acolo bătea câinii mai tare. Zarva câinilor din sat trezise şi pe alţii, pe ici pe colo se vedeau deja lumina palidă a feştilelor printre tufele de iorgovan din curţile oamenilor. Parcă de undeva din capăt se auzeau şi ţipete, sau cineva bocea, aşa că moşul curios ieşi în poartă. Din casa de peste drum ieşise şi văru Vasile în mijlocul plaţului, dăspuiat, numai în cameşoiul de noapte cu poacini în picioare şi cu felinarul aprins.

- Ce-o fi mă zarva asta?

- Nu ştiu vere, poace vin’napoi nemţii! Nemţii trecuseră spre Jimbolia cănd se retrageau din faţa ruşilor, dar asta se întâmplase de mult, că aproape şi uitaseră.

- N-ai răpelţi la tine? Şi văru Vasile scoase din buzunarele cămeşii un păclu de tabac.

- La ce-ţi trebuie răpelţi, n-ai feştila aprinsă?

- Uice prost mi-s io, stam cu focu-n mâna şi ceream răpelţi! Şi aprinzându-şi ţigara arătă şi în susul străzii:

- Uice şi-n poceaca spre Jimbolia vin maşini!

Într-adevar farurile unor camioane veneau şi dinspre Cărpiniş, ba parcă şi dinspre Nemeti se vedeau lumini. Şi pe măsura ce maşinile se apropiau zgomotul creştea în intensitate şi bărbaţii trecuţi prin front recunoscură camioanele ca fiind ZIS-uri ruseşti.

-Vere să ştii că nu vin nemţii, ci ruşii! Dar şi ruşii trecuseră prin sat în vremea de război golind coteţele de gâini şi curăţind burile de palincă.

Nu erau ruşii, erau românii în camioanele ruseşti cu prelată. Soldaţi români. Îi vazură cum intrară în sat din toate părţile ca şi când ar fi vrut să-l ocupe şi în jumatate de oră asta şi făcură: din camioane se coborâră puzderie de soldaţi care începură să strige pe străzi să intre lumea în curţi şi-n ogrăzi că va fi o verificare.

Moşu Gheorghe intră şi el în curte dacă aşa fu porunca, dar de pe verandă se bâzgoi mai departe pe drum, mai ales că se luminase bine.

Din camioanele cu prelată soldaţii descărcară mai multe mitraliere Maxim pe care în viteză le amplasară în mijlocul drumului la răscruce. Părea că satul ajunsese în toiul unei iminente bătălii, atât de multe uniforme şi arme nu mai văzuseră paorii de la război. Apărură şi căteva GAZ-uri cu ofiţeri şi după petliţele albastre moşu Gheorghe îi cunoscu că-s de la securitate.

La al treilea cântat al cocoşilor tot satul era în picioare pândind după garduri sau după obloane mişcarea trupei echipată ca la război, ce alerga de colo colo pe străzile satului. De frică să nu fie văzut moşu Gheorghe intră în casă unde nevastă-sa Maria, cu lacrimi în ochi îl întrebă ce se întamplă. Ce să se întâmple, poate că începuse un alt război, cu americanii, cu Tito sau cu chinejii.

Se îmbracă şi porunci nevestii să pună ceva pe masă să nu-l prindă războiul flămând, dar n-apucă să înghită nimic că poarta se dădu cu zgomot în lături şi-n urletele câinelui care părea că înebunise în lanţ de furie, intrară mai mulţi soldaţi, care cu armele în mână păzeau un ofiţer cu nişte hârtii în mână.

-         A cui îi casa asta?

-         A mea şi a nevestii.

-         Nu mă, cum te cheamă?

-         Gheorghe Cărpinişan.

-         Fiul lui Vasile?

-         Da dom’ ofiţer.

-         Eu nu sunt domn, eu sunt tovarăş, aşa să-mi spui, tovaraşe.

-         Am înteles.

-         Mai stă cineva cu voi?

-         Nu, doar noi doi.

-         Da’ baiatu’?

-         Băiatu-i plecat la Cluj la slujbă.

-         Şi deci sunteţi singuri?

-         Singuri.

-         Atunci ascultă la mine aici comanda. Ai o oră să-ţi aduni toate catrafusele şi să le pui în cărută şi să ieşi în faţa casei cu toate boarfele că eşti evacuat.

-         Ce sunt?

-         Evacuat.

-         Da’ ce-am făcut dom’ ofiţ...., tovaraşe ofiţer să fiu evacuat?

-         Nimic, da’ tot satul se evacuează, o să fie zonă de conflicte militare.

-         Cu cine dom’ ofiţer?

-         Cu măta băi boule, nu ţi-am zis să nu-mi mai spui domn? Şi furios ofiţerul trecu hârtiile din mâna dreaptă în cea stângă şi apoi îi trase o palmă cu toata puterea moşului de acesta căzu jos. Uluit moşul rămase mut în colţul verandei unde căzuse. Un urlet de om, cel al Mariei acoperi pentru o clipa urletul căinelui din lanţ.

-         Mama voastră de titoişti şi de chiaburi ce sunteţi, ar trebui să vă împuşte statul nu să vă evacueze! Marş de-ţi strânge boarfele că te ridic în curu’ gol din curte. Şi ofiţerul întoarse spatele celor doi bătrâni, unul cazut la pământ cu o şuviţă de sânge plelingândui-se dintr-o nară, cealaltă rămasă fără aer de la urletul aproape animalic pe care-l scosese când îii fusese lovit bărbatul. Făcu căţiva paşi spre poarta acompaniat de lătrăturile furioase ale câinelui care tragea de lanţ să-l rupă, când se opri în loc şi deschizănd tocul pistolului pe care-l avea atârnat la şold scoase afară arma, cu un zâmbet larg care-i acopei figura pănă atunci fioroasă.

-         Hai la tata, cusu-cusu! Stai că te învaţ eu să mă mai latri! Şi de la mai puţin de un metru trase un glonte în capul câinelui care amuţi pe loc şi se prăbuşi scuturat de convulsii. Bubuitura armei o scoase din minţi pe Maria care începu din nou să urle. Ofiţerul se întoarse spre ea cu pistolul încă fumegând în mână şi îl ridică ţintind capul femei. Moşu Gheorghe se trezi din buimaceală şi sări in faţa femeii, lipindu-şi fruntea de ţeava fierbinte a revolverului.

-         Nu trage dom’ ofiţer că-i păcat, e femeie cumsecade, mai degraba omoară-mă pe mine! S-o speriet săraca!

-         Mama voastră de spioni titoişti şi de chiaburi! Ar trebui să vă împuşcam pe toţi ca pe câinele ăsta! şi ofiţerul arată cu ţeava armei spre animalul împuşcat care zăcea într-o baltă de sânge. Ceilalţi militari un pic speriaţi de violenţa ieşirii superiorului lor priviră spre fruntea lui Gheorghe, pe care ţeava armei lăsase un cerc pe parcă îl însemnase cu fierul roşu.

-         Hai mă, că mai avem şi alţii! Şi ofiţerul o porni spre poartă, urmat de soldaţi.

-         O oră bă, atât aveţi o singură oră!

-         Şi ce avem voie sa luăm?

-         Pe măta şi pe tactu din cimitir! Luaţi şi voi acolo de mâncat şi de dormit şi de muncit, ce vă-ncape în căruţă, că vă mutăm în casă nouă! Şi trântind poarta ieşiră pe stradă şi intrară în curtea următoare. Maria începu din nou să urle cu gura tremurând toată şi faţa schimonosită.

-         Căsuţa mea, căsuţa mea, ce-am facut de mi-o ia?

-         Taci Mărie că vine iar dom’ ofiţer şi te puşcă!

-         Să mă puşte! Să mă puşte ca pe câine! Să mă puştee! Şi urlând femeia ieşi peste trupul bărbatului în verandă şi începu să urle.

-         Împuşcă-mă! Vino să mă împuşti! Aoleu casa mea, avlia mea, blaga mea! Moşu Gheorghe se repezi la ea şi-i puse mâna pe gură şi-o trase spre casă  din verandă. Prea târziu însă, poarta de la stradă se trânti cu zgomot şi în pragul uşii apăru un soldat fioros cu puşca în mână.

-         Ce crucea mătii ţipi fă? Vrei să te arestez, vrei să pleci la puşcărie, sau să pleci cu bărbatu-tu în evacuare? Taci dracului din gură şi adunăţi boarfele că vine tov’ căpitan si te împuşcă ca pe câine auzi? Şi soldatul o apucă de umeri pe Maria şi începu s-o scuture. În mişcare una din petliţele albastre cusute prost căzu şi sub ea moşu Gheorghe vazu cusută petliţa verde a armei grănicerilor.