Buletinul de Galati.

Fotografie de pe blogul http:/doboseru.blogspot.com

Nu ai multe ocazii in viata sa-ti schimbi buletinul. Primesti unul cand faci 14 ani, apoi la 24 si la 34 de ani ti se schimba buletinul vechi cu altul nou, iar dupa ultima schimbare de la 44 de ani, ti se da un buletin cu o liniuta acolo unde scrie data expirarii, bag seama ca fizionomia nu se mai poate schimba radical pana imbatranesti, asa ca nu mai este cazul sa primesti altul.
Fiind asa putine situatii cand mi-am schimbat buletinul le tin minte pe toate.
La 14 ani eram pionier si am primit buletinul intr-un cadru festiv la scoala, toata clasa deodata, de la un militian care parea cherchelit, ca prea era vesel nevoie mare si care ne-a tinut ceva ce astazi s-ar chema spici (din saxonul speech), iar atunci se numea cuvantare, despre importanta buletinului si cat de cetateni am devenit noi dupa ce am capatat cartonasul kaki (din saxonul khakhe). Mai tin minte buletinul cel dintai, ca la o razie efectuata in 1971 pe strada de militie impreuna cu ziaristii de la "Viata Noua" (care acum e "libera" si care aveau o rubrica:"Cine esti dumneata tinere galatean?" in care publicau numele tinerilor cu plete sau care chiuleau de la scoala), un militian mi-a scris cu pixu' pe ultima pagina:" infatisarea subsemnatului este diferita de fotografie ezistenta in buletin", ceea ce era echivalent cu a mi-l schimba, dar numai dupa ce-mi tundeam pletele si plateam amenda. Nu mi l-am schimbat si nici nu m-am tuns, peste doi ani cand am prins impreuna cu un coleg un hot care sparsese un magazin de vinuri de pe strada Traian, militienii ne-au luat buletinele ca sa ne treaca drept martori si le-au pierdut pe undeva, asa ca a trebuit sa ne dea niste adeverinte sa putem sa existam.
La 24 de ani dupa ce mi-am schimbat buletinul cu unul nou pe care la luat de la sectia de militie de pe strada Gamulea, fiind pe la sfarsitul lui martie si fiind foarte cald m-a pus necuratu' sa mananc o inghetata de la un chiosc al I.C.I.L.-lui (Intreprinderea Comerciala de Industrializarea Laptelui) din Piata Centrala si pana sa ajung acasa mi s-a facut rau si era sa mor de cat am varsat si de cate ori am frecventat toaleta. Pana seara eram la spital sub perfuzii, facusem o toxiinfectie alimentara de la o inghetata preparata in urma cu un an. La cateva zile am trecut prin piata si aceiasi vanzatoare vindea aceiasi inghetata care ma imbolnavise pe mine, la care data expirarii fusese modificata cu creion chimic, ca sa nu se mai cunoasca ca este expirata. Pe vremea aia nu se auzise de Protectia Consumatorului.
Dar cel mai interesant a fost cand am implinit 34 de ani in 1986 si cand m-am dus sa-mi schimb buletinul la militie. Lucram pe vremea aceea medic de tara la un dispensar din nordul judetului, la Baleni, asa ca atunci cand am dat toate documentele militianului de la biroul de evidenta populatiei mi-a spus:
-"Tovarase doctor dumneavoastra munciti in mediul rural si in conformitate cu LEGEA nr. 22 (din 2 decembrie 1981 privind obligaţia activiştilor de partid, de stat şi ai organizaţiilor de masă şi obşteşti, a cadrelor din conducerea unităţilor socialiste, a specialiştilor din agricultură şi din alte domenii de activitate de a locui în localităţile în care îşi desfăşoară activitatea,) aveti obligatia sa va faceti buletin de Baleni". Si zicand astea baga toate actele mele intr-un plic mare maron si scrie pe el "Baleni" si apoi imi inchide ghiseul in nas.
Am ramas cu gura cascata, auzisem de Legea 22, dar nu cunosteam sa se fi aplicat pana atunci la vreun "navetist inversat" cum eram eu, care locuiam in oras, dar munceam la tara. Era o perioada in care taranii veniti la oras sa se faca muncitori primeau imediat locuinta la bloc si li se facea buletin de oras, iar intelectualilor care lucrau la tara, Partidul le cerea sa se mute in satele in care erau repartizati, desi nu erau nici un fel de conditii pentru a locui, a trai, a educa copiii sau a te distra. In anul despre care vorbim cotele in mediul rural erau la un sfert din cele care se dadeau in oras si cuprindeau numai zahar si ulei in cantitate de 250-500 grame, considerandu-se ca taranul nu avea nevoie de malai, faina, oua, carne, ca si le producea singur. Urma deci sa ma mut la tara cu doi copii mici si sa locuiesc intr-un dispensar in care predecesorul meu se imbolnavise de tuberculoza din cauza frigului, iar ceilalti dinaintea lui dadusera in patima bauturii.
Pana la urma am dat o spaga care nu se putea refuza (un cartus de Kent si o cutie de Ness) la un sef de la militie si am primit acasa buletinul de Galati, orasul in care ma nascusem, traisem si aveam casa si familie.