Butelia

Stau de mai bine de șase ore în ploaie și aștept să vină mașina cu butelii. 

Sunt echipat cu toate cele necesare acestei operațiuni de comando: sunt îmbrăcat gros, am umbrelă, un pachet întreg de țigări și ca să mai treacă timpul, am o carte de buzunar din colecția B.P.T.* buletinul, banii, căruciorul de butelii și o butelie goală, pe care se mai vede un rest de etichetă de preț: 13,5 lei. 

Ăsta-i prețul normal al unei butelii de aragaz comuniste, dar eu n-am dat niciodată atât de puțin pe una plină. Dacă o iau de la depozitul de butelii, dau cel puțin 25 de lei pe ea, altfel gestionarul îmi trântește o butelie pe jumătate goală, sau plină cu apă, sau murdară de grăsimea și rântașul miilor de familii pe la care s-a plimbat prețiosul obiect. Da, prețiosul, căci o butelie se vinde și cu 3000 de lei, ceva mai mult de dublu decât câștig eu pe o luna că medic. Dacă un hoț intră într-o locuința primul lucru pe care-l înșfăcă este butelia, pentru că se vinde imediat, ca pâinea caldă. La coadă de la butelii toată lumea stă cu privirea ațintită asupra prețiosului recipient, de unde și vorba: "a sta cu ochii pe butelie". Butelia se "dă" cu repartiție de la Partid. Te înscrii pe o listă, faci o cerere, cererea merge la partid, la sindicat, la cadre, dacă se aprobă intri pe o altă lista de așteptare, unde în funcție de priorități, capeți o "poziție" și aștepți. Uneori mai mulți ani. Dacă ești membru de partid, fruntaș în întrecerea socialistă, mamă eroină, președinte de sindicat, sau alt cadru de nădejde al societății socialiste multilateral dezvoltate, de exemplu informator al Securității, o primești mai repede decât restul lumii.

Doamne ferește să ți-o fure cineva! La ce mai gătești? La ce mai faci un ceai? Sau un "nechezol", așa se cheamă singura cafea pe care o găsești în comerț și care este un amestec de 20% cafea și 80% înlocuitori de cafea, adică orz și secară prăjită. Sau la ce mai încălzești apa pentru ca să te bărbierești sau să te speli  ? Gaz lampant nu se găsește și să te întorci la gătitul cu lampă cu gaz că în anii '50 parcă nu se mai poate, umpli casă cu fum și miros de petrol ars, dar în primul rând nici nu se mai găsesc lămpi și fitile, știu din exeriența mea de medic de țară, că aceste articole foarte cerute în mediul rural lipsesc de ani buni, poate de decenii.

Dacă iau butelia de la un distribuitor de butelii direct din mașină mă costă scurt de tot 100 de lei! Din păcate și pentru ei este din ce în ce mai greu să se descurce și ca să nu stea cu zilele la fabrică la Ploiești, trebuie să dea șpagă serioasă. Așa ca peste cei 45 de lei cât costă o butelie adusă acasă, trebuie să completezi sută, dacă vrei să mai vina și altădată. Dai telefon la PECO, te înscrii, îți dă o dată aproximativă de livrare și tre' să stai acasă, că dacă nu te găsește o dă la altu'. 

Tata a avut un coleg de serviciu, unul Gică care a plecat șofer de pe Salvare pe o mașină de butelii. A găsit omul potrivit la cadre la PECO și i-a vârât în plic 10.000 de lei. Într-o săptămâna era aranjat. Primul lucru pe care l-a făcut după ce a intrat în pâine și a început să "acumuleze" și-a dat dinții buni jos din gură și și-a pus dantură de aur, că la el acolo în satul lui unde se născuse, dinții de aur erau simbolul prosperității supreme. L-a poreclit lumea Gică Gură de Aur. Am umblat de multe ori prin oraș cu mașină după el:

   - N-am măi băiete nici-un plus până acum și toți clienții i-am găsit acasă, așa că n-am făcut nimic astăzi! Cursa viitoare!

Așa că stau în ploaie, sub o streașina, îngrămădit între alte persoane, nu pot cîți că mi se udă cartea, nu pot fuma, că imediat sare vreun pensionar:

   - Ce faci domle' vrei să ne arunci în aer?

   Nu particip nici la discuțiile de la coadă, că nu știu cine trage cu urechea la ce vorbim, nici la cearta pentru liste, care ca de obicei sunt mai multe și nu coincid numele înscrise pe ele. Epoca de aur a fost nu numai epoca lipsei ci și epoca listei. Exista o lista a celor care n-au apucat butelii ieri, sau când s-au adus butelii ultima oară, care a stat la gestionar, care a mai trecut și el câțiva cunoscuți pe ea, apoi există lista de la ora 4 dimineață, începută de primii sosiți la rând. Pe la șase s-a făcut altă lista, că mulți din cei înscriși plecaseră la serviciu, sau acasă, să se culce și atunci s-a strigat din nou lista și fiecare din cei prezenți și-a pus capacul de la butelie pe o sfoară întinsă pe măsură ce se auzea strigăt. Pe capacul fiercarei butelii înșirate sunt trecute numerele de ordine cu cretă. Capătul sforii stă in siguranță acum în mâna unui pensionar, care se foiește mândru de colo până colo prin ploaie și care reface din când în când cu cretă numerele de pe buteliile șterse de picăturile de apă. Capacele de butelie au devenit așa de prețioase, că nici la talcioc nu mai găsești, e bine să ai un capac în plus pe care să-l pui pe sfoară pentru vreo rudă, sau un prieten. 

Discuția se învârte în jurul a capacității mașinii de butelii: dacă este un TV, atunci n-o să apucăm toți, dacă este un camion Roman vom fi fericiți aproape toți. Din când în când o boare de agitație trece printre oamenii de la coadă, atunci când văd trecând pe stradă vreo  care mașină plină cu butelii. Numai gestionarul stă în pragul depozitului gol și rânjește:

 -Nu-i asta băi, a mia abia acum a ajuns de la Ploiești!

 Unii oameni care stau mai aproape, vineți de frig dau fuga acasă să dea telefon la "butelii", apoi se întorc bucuroși:

 - A-zis să avem răbdare că într-o  oră vine!

Trece chiar mai mult de o oră și în sfârșit apare masina de butelii. Șoferul se urcă în caroserie pe butelii, deschide lacatele de la barele care fixează buteliile și stigă :

  - Care vreți butelie treceți la descărcat!

 Ne  înșiră câțiva bărbați mai tineri de la mașină la depozit și trecem din mâna în mână buteliile pline și ude. Fiecare numără cu voce tare: șoferul, oamenii care descarca buteliile și gestionarul.

  - O sută! Atât am repartizate aici! Șoferul  își pune barele la loc,  n-a descărcat nimic în plus. Lumea e nemulțumită, cei care au numere peste sută nu vor primi azi butelie, dar și cei care se împiedica de ei, dorind să înșface mai repede butelia plină și să scape de cea goală. În îngrămădeală sunt și câțiva tipi dubioși, care par a fi gură cască, dar nu poți ști niciodată, acum e momentul dacă vrei să șparlești o butelie. Așa că vigilent, tot timpul cât am dat din mâna în mână buteliile pline, am privit fix la butelia mea .

Îmi vine rândul și stau cu capacul într-o mână și cu butelia în cealaltă. Dau banu', așez butelia goală la rând cu celelalte, iau butelia nouă, salut politicos și ies. Gestionarul nici nu se uită la mine, nici nu se clintește de pe scaun, este preocupat să separe banii întreprinderii de partea lui, așa că pune în sertare diferite 13 lei pentru PECO, separat de restul care- rămâne lui de la oameni. Aproape paritate. 

Ies prin mulțimea adunată ca o grămada de rugbi și-mi recuperez căruciorul, dar pierd un nasture în îmbulzeala de la ușă. Pipăi portmoneul, e la locul lui în buzunarul de la piept, în schimb cineva mi-a șutit la îngrămădeală cartea din B.P.T. 

O fi simțit hoțul că am ceva în buzunar și a zis că a dat lovitura. Eu nu l-am simțit, probabil o fi fost un "artist". 

Plec spre casă și la următorul colț văd aruncată în ploaie barba și figura surâzătoare a lui Hemingway pe coperta exterioară a unui volum de format mic. 

Păcat ca n-a păstrat-o, "Adio arme"  este o carte care merită citită.

*B.T.T.: Biblioteca pentru toți.