La cota.

Alimentara de unde luam cota in anii epocalipsei.

Stam inghesuiti unul in altul vreo suta de persoane in alimentara de unde ne luam cotele. Afara sunt 40 de grade la umbra, in interior poate ceva mai mult. Nu exista nici macar o ferestra deschisa, iar usa a fost inchisa de vanzatoare cu cheia, sa nu mai intre si alti cumparatori, ca nu a primit decat cateva sute de ratii si n-are cum servi pe toata lumea, asa ca a inchis usa in nasul clientilor care n-au percutat repede la stirea care a traversat cartierul: "S-a bagat cota!". In fata mea un domn-tovaras ceva mai corpolent transpira abundent si picaturile lui de transpiratie se lipesc de camasa mea, in timp ce picaturile mele de transpiratie care se scurg pe santul spatelui, mi-au imbibat deja camasa si acum incep sa-mi umezeasca chilotii. Majoritatea celor din fata mea sunt pensionari care au vanat toata dimineata ocazia, plimbandu-se prin fata magazinului in asteptarea cotei. Tin in mana un cartonas galben pe care imi sunt trecute datele personale, membrii familiei si la ce am dreptul. Statul comunist a apreciat ca pentru luna iunie 1989 am dreptul la 1 kilogram de zahar, 750 de grame de ulei varsat de floarea soarelui, 1 kg de faina de malai, 1 kg de carne de vita, sau de porc, 500 g de carne de pasare, 250 g de branza, 100 g de unt, 1 kg de preparate de carne si nici mai mult, nici mai putin, de 12 oua. Atat i-au spus medicii specialisti nutritionisti in frunte cu profesorul Mincu, Secretarului General al Partidului ca trebuie sa mancam intr-o luna. Plus stavrid, care este la liber. Domnul-tovaras din fata mea este mai fericit decat mine, lucreaza la Combinatul Siderurgic si are dreptul la mai mult ca mine, ca este muncitor si face munci grele. Eu sunt intelectual si nu produc nimic, deci am cota minima. Mai multe gravide sunt si ele prinse in inghesuiala. Lor cel putin partidul le da ceva in plus. Insa lumea nu le da voie sa intre in fata "Ce eu te-am pus sa fii gravida?", asa ca stau si ele si transpira, caci toata lucrarea cu cota dureaza mult. Vanzatoarea din alimentara este rotofee si are o fata rosie din cauza caldurii si a efortului. In urechi, la gat, pe degete, straluceste aurul rusesc de 14 carate adus de traficanti. Tot ei i-au adus si caciula de vulpe polara cu care umbla asta iarna. Este de neconceput sa lucrezi in comertul socialist de stat si sa nu ai vulpe polara si bijuterii de aur pe degete si la gat, a ajuns un fel de uniforma. Fura la cantar cu tupeu, in gloata asta de hamesiti nu este nici macar un militian, vreun militar, sau careva de la securitate, sau de la partid. Ei vin pe usa din spate sa-si ia "dreptu" daca sunt maruntei in grad, sau se duc la magazinele speciale, daca sunt mai rasariti. Vanzatoarea baga mana in sacul cu zahar, umple tasul si cantareste. Apoi baga o cana de tabla legata cu sfoara de un bat in butoiul cu ulei si umple sticlele folosind o palnie naclaita si murdara. Uleiul e negru, aproape la fel de negru ca uleiul de motor folosit la masina si se face din ce in ce mai negru si mai tulbure pe masura ce cana smaltuita coboara din ce in ce mai la fundul butoiului. Ma rog in gand sa se termine butoiul pana ajung eu, sa-mi dea din altul nou. Malaiul este si el tot la sac, care incet, incet se pateaza in partea de jos de uleiul scurs de pe sticle. Cred ca la fiecare litru de ulei se fura cel putin 80-100 ml. Am sticle de ulei pe care le port in permanenta cu mine in masina, ca daca nu le am, nu primesc cota. N-am mai vazut ulei "infundat" (imbuteliat) de cativa ani. Ba am vazut intr-un film cum o tipa gatea niste peste. Cand ma apropii peste mirosul de transpiratie, care este generalizat, se simte si mirosul de branza de oi telemea la butoi. Cu un cutit lung ca o maceta vanzatoarea taie bucati din telemea si da la fiecare portia, usor ciupita la cantar. Din branza se scurge un firisor de zer care se amesteca cu malaiul si zaharul pe care deja le-ai capatat. Urmeaza preparatele, taiate cu acelasi cutit. "Salam cu soia a fost dar s-a terminat". Parizerul cu soia este deja vanat, sub cutit se desprind bucati din el, pare dubios asa ca ma stabilesc la "pasta de ceai". Sunt niste carnati mai mari umpluti cu pasta de parizer (binenteles cu soia), care seamana oarecum cu carnatii "polonez", la care socrul meu le spunea "polish", sau cateodata "pulos" ca seamana vag cu organul sexual masculin. Acasa ii fierbi, dar cu grija ca se desface membrana artificiala si tot continutul trebuie cules apoi cu strecuratoarea. "Carne nu avem". Nici "adidasi" adica picioare de porc, nici "calculatoare" adica capatani de porc. Carne macra? "Fugi domnule de aici!"
Primesc in schimb cand ajung la rand puii. Li se spune "porumbei" din cauza marimii, desi eu am mancat si porumbei mai mari decat puii de Avigal. (Avicola Galati). Sunt vineti/albastri la culoare si cand ii pune pe cantar au sub 500 g fiecare desi sunt complet "echipati", au cap, gat, scurmuse, pipote. Nu bat 2 kile cat am eu dreptu', asa ca vanzatoarea completeaza din lada de plastic soioasa cu inca cateva scurmuse, sa se apropie de cantitatea necesara pentru hrana pe o luna a doi copiii si doi adulti. In spatele meu o femeie exclama plina de naduf: "Ma mai chinui eu luna asta, pana se face pastaia". Cativa rad stiu ei de ce, toti asteapta pastaia, adica fasolea verde sa-i duca pana spre toamna. Are proteine, se fierbe repede si nu se da la cota, mai apre prin aprozare sau la tarani, "Da' io mi-am pus fa in fata blocului si stii ce frumoasa este? Sta barbatu-miu cu ochii pe ea sa n-o fure". "Io mi-am pus fa pe balcon, intr-o glastra si astept sa lege ca a inflorit deja".
Insfac sacosele si ies printre hamesitii din spatele meu afara, la aer, ca aproape ca lesinam daca mai stateam un pic. Lumea ramasa in afara magazinului nu pleaca acasa, poate o mai ramane ceva si pentru ei, ca nu pot sa stea toata ziua sa pazeasca magazinul, ca trebuie sa pazeasca si la butelii si la gaz pentru lampa, ca se stinge lumina in fiecare seara si inca cate si mai cate. Se uita toti cu invidie la mine care ies triumfator cu sacosele doldora. Ma intreaba toti pofticiosi: "ce-am luat?, ce se mai da?, ce mai are?, ce s-a terminat?, cum e uleiul?, de unde sunt puii de Galati sau de Braila?". Iar eu in mijlocul lor bucuros nevoie mare ca am luat cota le dau explicatii exacte, la ce nivel a ajuns cana smaltuita in butoiul cu ulei, cat zahar mai este etc. Fumez o tigara acolo in fata magazinului, o merit dupa atata coada, in definitiv sunt un erou pentru familie si un om de succes printre vecini. MI-AM LUAT COTA! Plec acasa bucuros si mandru cu doua sacose pline, din care mi se scurge pe pantaloni zer de branza si spalatura de carne de pasare.

Pagina din jurnalul personal in care sunt trecute cotele din 1989 pentru alimente.